Cum să călătorești ieftin și des

Stau și mă gândesc… Când a fost prima dată când am plecat din țară, când mi-am cumpărat primul bilet de avion?

Asta cu „primul bilet de avion” a fost cu ceva timp în urmă, la îndemnul unui prieten care mi-a arătat oferta. Fără prea mult stat pe gânduri, am cumpărat 4 bilete de avion pentru toată familia, căci nu puteam rata o așa ofertă. Apoi, până la plecare au urmat zile întregi cu tot felul de gânduri, cu tot felul de frământări… Nu puteam crede că poate fi așa ieftin, mă gândeam că la aeroport cine știe ce taxe suplimentare voi avea de plătit, că nu o să mă lase să urc în avion, că vezi doamne, am încurcat numele cu prenumele pe bilet.

Însă, niciuna din fricile astea nu s-a adeverit. Apoi, am prins din ce în ce mai mult curaj să ne organizăm singuri vacanțele, iar acum am devenit dependenți de asta.

Și pentru că am primit tot felul de întrebări de genul „voi cum călătoriți așa des, ați câștigat la loto?” sau „unde găsiți voi bilete de avion așa ieftine?”, am decis să scriu acest articol, în care să explic cum procedăm noi.

Cum găsim bilete de avion ieftine?

În primul rând, când vine vorba de călătorit, cred că e musai să fii cât mai flexibil atât în ceea ce privește destinația, cât și în privința perioadei călătoriei. Noi, de regulă, ne stabilim destinația în funcție de prețurile biletelor de avion. Ne-am creat conturi pe toate site-urile companiilor de zbor low cost, ne-am creat alerte de preț pe site-uri precum vola.com, momondo.ro, skyscanner.ro și astfel aflăm imediat orice ofertă. Mai urmărim și site-uri care publică tot felul de oferte: aventurescu.ro, travelator.ro.

În momentul în care apare o ofertă de preț spre o destinație pe care ne dorim să o vizităm, cumpărăm imediat biletul direct de pe site-ul companiei de zbor, însa nu cumpărăm și locuri sau bagaje de cală. Noi călătorim doar cu un rucsac și nici nu ținem neapărat să stăm unul lângă celălalt în avion. Astfel, am călătorit spre Veneția și Roma cu 4.99 euro de persoană pe sens, spre Malta si Barcelona cu 10 euro de persoana pe sens.

Asigurările de călătorie

Estefoarte important ca atunci când călătorești să ai făcută o asigurare de călătorie, mai ales în condițiile actuale. Nu ai de unde ști ce se poate întâmpla pe parcursul călătoriei, iar o asemenea asigurare îți oferă o liniște sufletească în caz de neprevăzut.

Pentru călătoriile în țări non-UE, noi încheiem din țară o asigurare pe toată perioada vacanței, iar pentru călătoriile în țările UE, noi folosim Cardul European de Sănătate.

La fel de important este să fii documentat despre condițiile de intrare în țara unde dorești să ajungi. Despre acestea poți afla direct de pe site-ul MAE (Ministerului Afacerilor Externe), la „Condiții de călătorie” (de exemplu: condiții legate de Covid, condiții legate de valabilitatea pașaportului, etc.)

Cum găsim cazări ieftine?

Întotdeauna ne căutam cazare pe Booking sau pe Airbnb și căutăm să fie mai degrabă aproape de un mijloc de transport în comun, decât de obiectivele turistice ale locului. Nu alegem hoteluri scumpe pentru că oricum nu vom sta prea mult în cameră, ci vom hoinări cât e ziua de lungă. Avem nevoie doar de un loc curat, unde să ne odihnim noaptea. Bineînțeles că citim pe internet orice recenzie despre cazarea aleasă și în felul acesta nu am avut niciodată probleme.

Nouă ne place să ne pierdem pe străduțe, să căutăm locuri mai puțin cunoscute turiștilor și să ne bucurăm de atmosfera găsită. De fapt, asta ne și dorim: să gustăm puțin din adevărata viață a locului pe care îl vizităm. De regulă, în locurile mai puțin turistice și prețurile sunt mai mici, și totul pare mai autentic.

Mâncare

Este de la sine înțeles că atunci când mergi într-o vacanță într-o țară străină e musai să guști din preparatele culinare specifice locului, altfel cum ai simți că ai fost acolo?

Ce poate fi mai bun decât o masă copioasă, cu un pahar de vin, într-un loc liniștit, fără prea mulți turiști!?

Alte cheltuieli

Noi nu ținem neapărat să bifăm toate obiectivele turistice, ci mai degrabă vrem să simțim cum trăiesc alți oameni, să ne bucurăm de tot ce vedem, în ritmul nostru.

Peste tot mergem foarte, foarte mult pe jos, sau folosim mijloacele de transport în comun, iar aplicațiile precum Google Maps sunt de mare ajutor. Astfel, nu cheltuim foarte mulți bani nici pe transport și nici pe mâncare sau obiective turistice.

Pentru o vacanță reușită, totul ține și de o planificare temeinic realizată în prealabil.

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *