Egipt- o țară controversată

Când spui Egipt, inevitabil te gandești la piramide, faraoni, Cleopatra, deșert, dar și la plaje minunate, scăldate de Marea Roșie.

Auzind in stânga și in dreapta despre fabuloasele concedii petrecute in Egipt, ne-am dorit să experimentăm și noi.

Am făcut rezervari încă de la începutul anului și am început să ne documentăm cât mai mult despre această frumoasă țară. Am vizionat vloguri, am citit cât mai mult despre majoritatea obiectivelor turistice, pentru ca in final să decidem ce am putea vizita în Egipt. Biletele le-am luat printr-o agentie de turism din Suceava, și cuprindeau transportul cu avionul, cazarea precum si mese all inclusive.

Cum am ajuns in Hurgada

A venit și ziua mult așteptată, o zi însorită de 1 august. Cu bagajele pragătite și cu dor de concediu, am zburat cu un charter din Suceava in Hurgada.

Avionul, bineințeles că era plin, numai gașca noastră numara zece adulți și cinci copii.

Pentru această calatorie in Egipt, cei vaccinați au avut nevoie de „certificatul de vaccinare” care se descarcă de pe site-ul https://certificat-covid.gov.ro/ iar cei nevaccinați au trebuit să aibă un test covid cu rezultat negativ. In avion am mai avut de completat un formular, primit de la compania aeriană.

Când am ajuns pe aeroportul din Hurgada, înainte să coborâm din avion, a venit un medic de la DSP și ne-a verificat certificatele de vaccinare, testele celor nevaccinați și formularele completate in avion.

În aeroport, am plătit taxa de viza în suma de 25 dolari/ persoană, ne-am luat bagajele și apoi ne-am îndreptat spre iesire, acolo unde ne așteptau cei de la agenția de turism, cu un autocar care ne-a dus la hotel.

UNDE NE-AM CAZAT IN HURGADA

Hurgada este un fost sat pescaresc aflat pe țărmul Marii Roșii, și care a devenit un important centru turistic pentru Egipt.

In urma unui reserch, făcut atât de noi cat și de cei din grupul nostru, precum și la indicațiile agenției prin care am luat biletele, am ales hotelul Sentido Mamlouk Palace( ex. Sunrise). Acesta se afla la 13 km de aeroportul din Hurgada. Am ales acest hotel pentru arhitectura lui in stil egiptean, pentru poziția lui de pe plaja, pentru piscinilie impresionante, înconjurate de palmieri.

Ne-am cazat si am constat că exteriorul arată foarte bine, însă camerele destul de micuțe și cu mobilier ușor învechit.

Pe noi, personal, nu ne-a deranjat prea tare acest aspect pentru că oricum aproape în fiecare zi aveam planificată câte o excursie în afara resortului.

Plaja era frumoasă, cu nisip fin si intrare lină in apă. Apa foarte caldă, însă după ora 18 nu mai aveai voie să mai intri în apă, nici în mare și nici în vreo piscină. Era și un ponton, de unde cică puteai face snorkeling, însă noi nu am făcut.

Piscinile erau multe, mari, curate și în care te putei bălăci toată ziua.

Mesele le puteai lua in restaurantul principal, iar seara mai puteai să mergi la restaurantele a la carte cu o rezervare in prealabil. La capitolul mâncare nu au prea excelat, dar nu am rămas flămânzi în nici o seară.

Pentru noi Egiptul a fost o alegere bună, însă tot farmecul a constat în excursiile făcute la Cairo, Luxorși Orange bay.

Un comentariu

  1. Cât de frumos prezentat! Câtă eleganță și rafinament în conturarea unei experiențe unice și speciale împărtășite într-un mod deosebit! 🤗

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *